Președintele Republicii Moldova vrea modificarea Constituției, pentru ca româna să fie limba de stat

Președintele Republicii Moldova vrea modificarea Constituției, pentru ca româna să fie limba de stat
Publicat: 31/08/2016, 15:26

Nicolae Timofti a susținut miercuri, cu ocazia Sărbătorii Naționale „Limba Noastră cea Română”, un discurs la Academia de Științe a Moldovei având drept subiect „Limba română, politica și statul de drept”, potrivit președinte.md.

„În urmă cu aproape trei ani, în data de 5 decembrie 2013, Curtea Constituțională a decis în baza Declarației de Independență și a concluziilor științifice ale Academiei de Științe a Moldovei, definitiv și ireversibil, denumirea corectă a limbii de stat, aceasta fiind limba română”, a declarat președintele Republicii Moldova.

În discursul său, Timofti a subliniat că „vehicularea a două denumiri ale aceleiași limbi înseamnă scindarea continuă a societății moldave, iar modificarea Articolului 13 din Constituția Republicii Moldova ar reprezenta un gest de corectitudine politică și juridică din partea Parlamentului”.

„Hotărârea interpretativă a Curții Constituționale are forță de prevedere constituțională și este obligatorie pentru toate organele de stat de orice nivel, începând cu administrația publică centrală – președinție, Parlament, Guvern, și până la administrația publică locală, până la cea mai mică primărie. În acest sens, modificarea Articolului 13 din Constituție nu mai lasă loc de discuții și dispute. Ea este o obligație a Parlamentului. Trebuie să fie clar pentru toată lumea și pentru membrii Legislativului, în primul rând: modificarea Articolului 13 înseamnă un gest de corectitudine politică și juridică din partea Parlamentului, în sensul executării Hotărârii Curții Constituționale și nimic mai mult. Așa se procedează într-un stat de drept”, a precizat acesta.

Nicolae Timofti a menționat, în ceea ce privește identitatea etnică, istorică, culturală și lingvistică a moldovenilor, că aceștia sunt etnici români.

„Suntem etnici români, deși ne spunem moldoveni. Voi aminti, în acest context, opinia unui lingvist notoriu, de valoare universală, a ilustrului savant Eugeniu Coșeriu, pământeanul nostru, care considera că moldovenii fac parte din românitate. Dacă ne identificăm ca moldoveni, suntem în chip firesc români. Aceasta este identitatea noastră etnică, istorică, culturală și lingvistică”, a declarat Timofti.

Președintele Republicii Moldova a mai subliniat că de fiecare dată când a fost întrebat de ce origine este, a spus că este român, așa cum este toată lumea care trăiește pe teritoriul țării sale.

„Am mai menționat, în unele discuții private, că în prezența șefilor de stat ai Comunității Statelor Independente, atunci când am fost întrebat de ce origine sunt am spus că sunt român, la fel cum au fost, părinții, buneii mei și tot neamul care trăiește pe acest pământ. Să însușim și să acceptăm odată pentru totdeauna acest adevăr și să ne căutăm de alte lucruri, care necesită efort și concentrare. Lupta absurdă împotriva evidenței, împotriva adevărului nicicând nu a avut sorți de izbândă. Ea doar mistuie puterea ziditoare de care este atâta nevoie în alte sfere ale vieții noastre”, a subliniat acesta.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Amendă între 600-1.000 de lei. Românii au interzis. Se aplică de duminică, 24 Noiembrie
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal